Intreruperea fluxului normal de sange si de oxigen sper creier poate duce la o leziune la nivel cerebral, determinand aparitia dementei vasculare. De aici apar probleme legate de gandire, planificare, judecata, memorie si numeroase alte probleme ale creierului. Dementa vasculara apare frecvent dupa un accident vascular cerebral, dar si in cazul unor afectiuni ce au ca efecte reducerea circulatiei sangelui in corp si privarea creierului cu nutrienti si oxigen. Tratamente pentru dementa vasculara exista, dar ele trebuie prescrise la primele semne de boala si doar dupa o diagnosticare corecta.
Simptomatologia dementei vasculare variaza in functie de zona creierului afectata de problemele de circulatie a sangelui. De multe ori simptomele seamana mult cu tot ce intalnim in cazul dementei cauzate de boala Alzheimer. Insa spre deosebire de Alzheimer, la dementa vasculara viteza gandirii este limitata, rezolvarea problemelor este mult mai dificila, pierderile de memorie nu sunt atat de frecvente.
Cele mai frecvente simptome ale dementei vasculare sunt: stare de confuzie prelungita, imposibilitatea concentrarii si deficitul de atentie, imposibilitatea organizarii gandurilor si a planificarii actiunilor viitoare, imposibilitatea gandirii unui plan si analizarii situatiilor, comunicarii planului altor persoane, gandire lenta, imposibilitatea luarii unei decizii legate de ce va face pacientul in momentele urmatoare, probleme cu memoria din ce in ce mai dese, agitatie, iritabilitate, mers instabil, senzatie de urinare urgenta, imposibilitatea urinarii normale, depresie si apatie.
Simptomele sunt clare si ajuta la diagnosticare rapida daca apar imediat dupa accident vascular cerebral. Schimbarile la nivelul gandirii si rationamentului normal aparute imediat dupa accidentul vascular cerebral vor duce la diagnosticarea pacientilor cu dementa post-accident vascular cerebral. In paralel pacientul cu dementa vasculara poate avea si boala Alzheimer aparuta si ea dupa accident.
Cauzele dementei vasculare sunt deja cunoscute. Lipsa de nutrienti si oxigen in cantitati suficiente duce la deteriorarea unor zone din creier. Un infarct, accidentul vascular cerebral, blocarea arterelor de la creier, accidentele vasculare cerebrale „silentioase”, toate sunt pe lista de cauze ale dementei vasculare. Cu cat apar mai multe accidente cerebrale minore intr-o perioada de timp sau cateva majore, cu atat creste riscul de dementa vasculara. Daca avem mai multe AVC-uri discutam despre dementa multi-infarct.
Si o hemoragie cerebrala duce inevitabil la simptome asociate dementei vasculare sau o acumulare de proteine in vasele de sange odata cu inaintarea in varsta. Vasele de sange din creier „ingustate” din cauza grasimilor acumulate sau din alte motive, cele cu probleme ar putea fi cauze probabile ale dementei vasculare. Diabetul si tensiunea arteriala crescuta in permanenta, hipertensiunea, completeaza lista de cauze ale dementei vasculare.
Factorii de risc pentru dementa vasculara sunt aceiasi ca in cazul accidentelor vasculare cerebrale sau bolilor sistemului cardiovascular: varsta inaintata, peste 65 de ani pana la 90 de ani, istoricul medical ce include AVC-uri, atacuri de cord, ateroscleroza, nivelul ridicat al colesterolului „rau”, LDL, tensiunea arteriala crescuta necontrolata si nediagnosticata, diabetul sau fumatul, obezitatea, fibrilatia atriala.
Prevenirea dementei vasculare este posibila si e foarte simpla. Daca ai o inima sanatoasa si ai grija de sistemul cardiovascular vei avea risc scazut de dementa vasculara. Mergi la medic cat mai des, testeaza tensiunea arteriala, controleaza diabetul tip 2 daca il ai, ia masuri de preventie ca sa nu ajungi sa ai diabet, renunta la fumat, fa cat mai multa miscare si exercitii fizice, verifica mereu colesterolul si mentine nivelul LDL la un nivel cat mai scazut, apropiat de cel normal.
Diagnosticarea dementei vasculare este mai dificila. Doctorii pot sa isi dea seama daca ai dementa, dar nu sunt teste sau analize specifice care sa iti spuna ca ai dementa vasculara. Se va lua in calcul la diagnosticarea dementei vasculare istoricul medical al pacientului, simptomele descrise, existenta unor accidente vasculare cerebrale recente, boli ale inimii si ale vaselor de sange. Se vor verifica tensiunea arteriala, colesterolul, glicemia, se va testa tiroida, se vor observa nivelurile vitaminelor din sange si deficientele, se va recurge si la examen neurologic-testarea reflexelor, tonusului muscular si puterii musculare, senzatiile, coordonarea, echilibrul. Foarte importante pentru diagnosticare vor fi RMN-urile, CT-urile, dar si testele neuropsihologice.
Tratamentele pentru dementa vasculara se vor concentra mai mult pe ameliorarea simptomelor deja existente si pe reducerea factorilor de risc, gestionarea lor cat mai eficienta. Medicamentele prescrise in urma diagnosticarii corecte vor fi pentru hipertensiune, pentru controlul tensiunii arteriale, pentru reducerea colesterolului rau „LDL” din sange, pentru prevenirea cheagurilor de sange si pentru curatarea arterelor, pentru glicemia ridicata, asta daca ai deja diabet. Pacientul va fi monitorizat in permanenta si se vor recomanda analize si teste specifice periodic pentru a nu se ajunge la o simptomatologie inrautatita peste noapte si la complicatii.