Tulburarea fictiva este o boala psihica grava manifestata prin incercarea de a parea bolnav si a face orice ca sa ajungi sa fii bolnav, inclusiv prin automutilare sau prin luarea unor medicamente, substante. Uneori tulburarea fictiva apare si cand alti membri ai familiei prezinta copiii ca fiind bolnavi, raniti, cu o anumita dizabilitate.
Se poate ajunge usor de la simptome exagerate usor ale unor boli existente pana la simptome severe, moment in care discutam despre sindromul Munchausen, se va incerca si schimbarea rezultatelor analizelor medicale pentru a convinge pe altii ca e nevoie de tratamente. Tratarea tulburarii fictive e simpla atat timp cat e diagnosticata la timp.
Inca de la inceput nu trebuie sa confundam tulburarea fictiva cu inventarea unor probleme medicale doar pentru a obtine bani sau a castiga un proces, a scapa de o condamnare. Cei care sufera de aceasta afectiune stiu ca isi cauzeaza simptome, boala, insa nu inteleg motivul comportamentului lor si nu recunosc ca au o problema.
E greu sa indentifici si sa faci o diagnosticare corecta cand ai un pacient cu tulburare fictiva. Ideea din spatele bolii e simpla: mimezi si produci boala respectiva, simptome, exagerezi simptome deja existente ca ajungi sa fii crezut de altii. Bolnavii sunt foarte buni in a ascunde ce se intampla in realitate, asa ca e foarte greu sa intelegi daca ai tulburare fictiva sau chiar ai un pacient care sufera. Si chiar daca li se dovedeste ca nu au dreptate cu probe concrete ei continua sa isi sustina punctul de vedere.
Simptomatologia tipica tulburarii fictive include motivare credibila ca exista probleme reale de sanatate, cunostinte vaste legate de termeni medicali si legate de afectiuni, simptome vagi, inconsistente, afectiuni care par sa se inrautateasca fara motive reale, afectiuni ce nu raspund la tratemente standard, cautarea unor diagnosticari si tratamente la multi medici si la multe spitale, lipsa permisiunii de a se discuta despre boala si cu membrii familiei sau cu alti medici.
Se vor adauga si spitalizari frecvente, nevoia de a avea mereu tratamente si de a fi in centrul atentiei, supunerea la multe proceduri chirurgicale, primirea de putini vizitatori la spital, discutii aprinse cu personalul din spital, tulburare afectiva proiectata si asupra altora din jur, sindromul Munchausen „by proxy”. De multe ori parintele isi imbolnaveste copilul fara sa vrea cautand sa ii faca bine, desi nu are nimic.
Cauzele tulburarii fictive nu sunt pe deplin cunoscute si intelese. Cu toate astea se crede ca ar fi un cumul de factori psihologici combinati cu stresul din viata de zi cu zi. Factorii de risc care ar putea duce la instalarea tulburarii fictive ar fi: traume din copilarie, abuzuri, boli grave in copilarie, moartea unei persoane dragi, abandonul, experiente din timpul unor boli mai grave, atentia neprimita la timp, stima de sine care nu e inteleasa cum trebuie, e inexistenta, tulburari de personalitate, depresia, nevoia de asociere cu medici si centre medicale, munca in domeniul medical. Se folosesc identitati false pentru a nu fi detectat, se viziteaza spitale diferite, multi pacienti care sufera de aceasta afectiune nu sunt identificati deloc.
Complicatiile tulburarii fictive sunt multiple. Se poate ajunge la moarte, ranire grava, probleme de sanatate grave de la infectii si operatii care nu au fost necesare, abuzul de alcool, droguri, probleme in viata de zi cu zi, la munca, in relatie, abuz cand afectiunea e proiectata si asupra celor din jur. Tulburarea fictiva nu poate fi prevenita.
Diagnosticarea tulburarii fictive e foarte complicata. De multe ori pacientii care sufera de aceasta boala chiar au si alte probleme, unele sunt produse chiar de nevoia lor de a fi tratati. Pentru ca sunt foarte buni la deceptie si la a pacali personalul medical, diagnosticarea unor pacienti care prezinta simptome ce pot trimite la tulburarea fictiva vor fi evaluati obiectiv in functie de simptomele prezente si observate.
Suspectezi ca ai un bolnav cu tulburare fictiva cand istoricul medical nu prea are sens, cand exista motive, probe reale legate de bolile comunicate, cand boala nu are o evolutie normala, asteptata, cand nu apare progrese dupa tratamente clare, cand apare contradictia intre simptomele prezentate si analizele medicale, cand se refuza discutia cu alti membri ai familiei si cu alti medici, cand pacientul e prins ca minte.
Ce se poate face totusi ca sa existe o diagnosticare corecta? Se vor intervieva pacientii, se vor cere dovezi medicale din trecut, acte, se va discuta neaparat cu familia, se vor face teste multe ca sa vezi daca ai sau nu simptome reale, probleme reale.
Tratamentul pentru tulburarea fictiva e dificil si el, nu exista terapii standard. Bolnavii nu accepta tratamente pentru aceasta tulburare psihica. La inceput se renunta la acuzatii si se merge pe discutii de lamurire si pe intelegerea comportamentului.
Se merge la medic, se apeleaza si la psihoterapie, se va trata si depresia la psiholog si psihiatru, se vor prescrie mediacmente pentru depresie si anxietate, iar in cazuri severe se va apela la spitalizare in spitale de psihiatrie.
Tratamentul s-ar putea sa nu fie acceptat si sa nu fie de ajutor deloc, mai ales la cei cu sindrom Munchausen. In acest ultim caz ideea ar fi sa eviti ranirea si provocarea de alte afectiuni. Daca se proiecteaza simptomele si asupra altora medicul e obligat sa raporteze abuzul autoritatilor si sa astepte luarea masurilor legale in functie de gravitatea faptelor.