colesterol bun HDL

De fiecare data cand ne facem analize avem grija sa include pe lista si colesterolul total si fractiunile de colesterol, LDL si HDL. Colesterolul „bun” sau HDL e cel care ne intereseaza de fiecare data si ne dorim sa avem valori cat mai mari pentru ca, ne gandim noi, asta inseamna ca suntem sanatosi si ne ajuta sistemul cardiovascular. In realitate lucrurile sunt mai complicate si colesterolul „bun” nu e chiar atat de „bun” precum ne inchipuim.

Colesterolul nu este altceva decat un lipid care are o structura de sterol, il avem in sange si provine din colesterolul sintetizat de ficat, necesar corpului nostru, si din colesterolul ajuns in organism din dieta noastra, grasimi animale. Este important sa existe colesterol in organism, el nu trebuie sa aiba valori zero pentru ca ne-am simti foarte rau in lipsa lui.

Ce rol are colesterolul in organism? Face parte din structura peretilor celulari din corpul nostru, are rol digestiv, din el se produce bila, produce vitamina D3, este parte din hormoni, de exemplu hormonii sexuali estrogen si testosteron. Nu trebuie sa uitam de rolul sau foarte important in intarirea sistemului imunitar, de protejarea sistemului circulator, muscular, de cresterea si cicatrizarea sau chiar dezvoltarea tesuturilor cu ajutorul sau, de rolul asemanator substantelor cu efecte antioxidante.

Colesterolul HDL „bun” e cel de care ne interesam mereu pentru ca el poate sa ajute la eliminarea altor forme de colesterol din sistemul cardiovascular. Valori mai mari ale acestui tip de colesterol nu vor ridica probleme, dar daca avem un nivel crescut al colesterolului rau LDL atunci cu siguranta ne aflam in pericol.

Studiile efectuate de-a lungul timpului legate de particulele care transpora colesterolul „bun” HDL nu au lamurit prea bine efectele sale in bolile cardiovasculare. O cercetare recenta a demonstrat ca nivelul mai mare al colesterolului „bun” HDL nu a insemnat si o protectie mai buna impotriva bolilor de inima la subiectii inclusi in studiile recente. Participantii albi cu un colesterol „bun” scazut aveau sanse mai mari sa aiba boli de inima, in vreme ce participantii de culoare nu aveau o astfel de problema. Asa ca un nivel foarte mare al colesterolului „bun” nu inseamna si ajutor pentru inima.

Rolul HDL in sanatatea noastra e complicat de inteles si va fi nevoie de multe alte studii si cercetari pentru a se intelege pe deplin. Inca din anii 1977 s-a raportat o relatie inversa intre colesterolul HDL si riscul de boli de inima. Mai tarziu, premisa de la care s-a plecat in trecut, potrivit careia colesterolul „bun” in exces e bun pentru sanatate, a fost desfiintata. Pacientii cu mutatii genetice ce determina un nivel peste medie in cazul colesterolului HDL nu aveau un risc mai mic de atacuri de cord si boli de inima grave.

Nivelul colesterolului HDL din sange raportat in urma analizelor de sange este doar nivelul de colesterolul pe care particulele HDL il au. HDL-ul „cara” colesterol din artere spre ficat ca sa fie eliminat din organism. Asa nu ajunge colesterolul sa se acumuleze pe artere, in interior, si sa incetineasca circulatia sangelui in organism sau sa o blocheze complet. Chiar daca masori nivelul de colesterol din sange nu vei avea o imagine clara despre functiile actuale ale HDL si ce face el in corpul tau.

Conteaza mai mult cat de bine reuseste HDL-ul sa elimine colesterolul. Masurarea efectului HDL se va face mai usor prin observarea abilitatii sale de a primi colesterol de la un tip special de celule, macrofage. Cu cat se primeste mai mult colesterol, cu atat se va evita mai usor un atac de cord.

Colesterolul HDL are si rol antiinflamator si protejeaza intreg sistemul cardiovascular de orice fel de probleme de functionare. HDL-ul poate sa fie disfunctional in anumite situatii, capacitatea de primire a colesterolului ar putea fi redusa, de unde si inflamatiile aparute in corp. Deci rolul sau se schimba in functie de context, studiul particulelor HDL e mereu o provocare pentru cercetatori. Nivelul scazut al HDL-ului ar putea fi un precursor al riscului crescut de boli cardiovasculare la anumite categorii din populatie.

Diferentierea impactului HDL in functie de rasa nu e nici ea asa de relevanta pentru ca rasa e un construct social si nu tine de anatomia umana. Un lucru e cert insa, nivelul prea mare de colesterol LDL din sange, acumulat peretii arterelor creste riscul de boli de inima. Nivelul de colesterol LDL este un barometru relevant pentru orice medic si pentru pacienti, iar nivelul HDL ar trebui luat mereu cu un diez, pentru ca nu reflecta intotdeauna realitatea din organismul nostru.

Lasă un răspuns