Congestia nazala este un simptom obisnuit mai ales cand sunt temperaturi scazute afara sau cand suntem raciti, gripati, cand avem alergii. Insa exista o situatie in care mucusul adunat in exces nu poate fi eliminat atat de rapid si ajunge sa se acumuleze la nivelul gatului, „plecand” mereu din partea anterioara a nasului. Scurgerile postnazale sau sindromul picaturii postnazale, asa cum se numeste aceasta afectiune, pot/poate fi ameliorate/ameliorat mai usor cu tratamente naturiste bazate pe plante si pe ingrediente naturale la indemana noastra.
Sindromul picaturii postnazale sau scurgerea postnazala este o afectiune comuna, caracterizata prin acumularea de mucus in exces in partea din spate a nasului si la nivelul gatului, cu senzatie de scurgere, iritatie. De la scurgerea postnazala se ajunge usor la tuse cronica si la tulburari de respiratie.
Glandele din nas si din gat produc mucus in permanenta si e un proces normal. De ce e nevoie de acest mucus? Pentru a curata si „inmuia” mucoasa nazala, pentru a umezi aerul respirat, pentru a „prinde” orice fel de particule fine ce pot fi inhalate, pentru a preveni infectiile.
In mod normal ajungi sa inghiti mucus in mod inconstient, asta pentru ca se combina cu saliva. Dar cand se acumuleaza in cantitati mari in gat si se scurge din spatele nasului deja iti dai seama ca e o problema.
Simptomatologia sindromului picaturii postnazale este simplu de observat. Gatul devine foarte iritat din cauza scurgerii de mucus si acumularii lui, amigdalele si alte tesuturi din gat ajung sa se inflameze rapid. Alte simptome comune pot fi: senzatia de nod in gat, senzatia de mucus care se tot scurge in gat, inghitire frecventa, raguseala, nevoia de a tusi, de a „curata” gatul, respiratie urat mirositoare, tuse care e mai puternica noaptea si nu te lasa sa dormi cum trebuie, stare de rau, greata, varsaturi de la excesul de mucus ce se acumuleaza in stomac.
Daca ajunge mucus si astupa trompele lui Eustachio apar si infectiile la nivelul urechii.
Cauzele scurgerilor postnazale pot fi multiple. Cea mai frecventa insa e alergia, urmata de deviatia de sept, care nu permite mucusului sa circule in mod normal si se tot acumuleaza undeva in spatele nasului si ajunge in gat. Alte cauze cunoscute ale sindromului picaturii postnazale: raceala, gripa, infectii bacteriene, sinuzite, temperaturi scazute, aer uscat, luminile puternice, mancarea condimentata, sarcina, anumite medicamente, de exemplu contraceptivele, medicamentele pentru hipertensiune, varsta inaintata, refluxul gastroesofagian cronic.
Diagnosticarea scurgerilor postnazale se va face doar in cabinetul medicului ORL-ist. Se va incepe cu examinarea nasului, gatului, urechilor, se va folosi si un endoscop pentru gat si nas, dar se va recomanda si o radiografie.
Singura modalitate de preventie e evitarea expunerii la alergeni si evitarea infectiilor virale, bacteriene, celorlalte cauze deja enuntate anterior. In plus, se vor evita lactatele, care pot inrautati simptomele.
Daca sindromul picaturii postnazale, simptomatologia sa, persista mai mult de o saptamana si se agraveaza va fi nevoie de o vizita la medic de urgenta. Raguseala persistenta, tusea din ce in ce mai puternica, febra, dureri severe de sinus, sange in mucus, inrautatirea simptomelor chiar si cu tratament toate ne vor duce la camera de garda a celui mai apropiat spital de urgenta.
Cat despre tratamente, e foarte dificil de tratat scurgerea postnazala chiar si cand stii care sunt cauzele si ai diagnosticare corecta. Pe langa picaturi, medicamente de sinteza poti incerca si tratamentele naturiste, dar doar dupa ce te consulti cu medicul specialist sau cu medicul de familie. Care ar fi cele mai eficiente tratamente naturiste pentru scurgerile postnazale?
- Ghimbir-are efecte antiinflamatoare si antivirale, imbunatateste circulatia, functionarea sistemului digestiv, reduce congestia nazala sau durerile de cap. Ceaiul de ghimbir sau ghimbirul ras, consumat in cantitati mici ar putea ajuta daca suferi de scurgeri postnazale;
- Ceapa si usturoi-„subtiaza” mucusul nazal, se reduce congestia, acesta devine mai usor de eliminat;
- Piper rosu-contine multa capsaicina, se reduce congestia sinusala, mucusul e eliminat mai usor si nu se mai acumuleaza in cantitati mari;
- Coada soricelului-e o planta folosita in mod traditional pentru raceala si gripa, dar e eficienta si in caz de rinite alergice, scurgeri postnazale, pentru ca are proprietati antimicrobiene si anticatarile. Ceaiul din coada soricelului e cea mai buna varianta pentru momentele cand ai probleme cu mucusul nazal;
- Inhalatii cu abur-inmoaie mucusul, elimina congestia nazala, sinusala, respiri mai bine si simptomele scurgerilor postnazale sunt eliminate. Se sta 2-5 minute deasupra unui vas cu apa fierbinte si abur, se repeta procesul de doua ori pe zi;
- Clatiri nazale cu apa sarata-te scapa de mucusul in exces, dispare congestia, mucoasa e calmata, orice bacterii, microbi sunt eliminati;
- Gargara cu apa sarata si salvie-ajuta mult cand ai mucus in exces si „ingrosat”, calmeaza durerile de gat si gatul iritat. Se va face gargara cu apa sarata de doua sau trei ori pe zi pana la ameliorarea simptomatologiei;
- Miere si lamaie-e cel mai bun mix pentru ca ai miere care are proprietati calmante si antibacteriene, calmeaza gatul iritat, iar lamaia are multa vitamina C, mucusul va fi mai usor de eliminat. Mierea cu sucul de la jumatate de lamaie combinate cu apa calduta se vor bea de doua ori pe zi;
- Otet de mere-are aciditate mare, proprietati antibacteriene, „subtiaza” mucusul nazal. Se dizolva o lingura de otet intr-un pahar cu apa si se bea o data sau de doua ori pe zi;
- Uleiuri esentiale-cele de eucalipt, de menta pot ajuta cand suferi de scurgere postnazala. Sunt recomandate in timpul inhalatiilor cu abur, pentru a se evita acumularea de mucus in exces si a calma mucoasa nazala;
- Turmeric-reduce inflamatia si congestia;
- Cimbru-este antiseptic, expectorant, se foloseste la inhalatii cu abur sau se consuma ceai de cimbru;
- Nalba-mare-e o planta utila cand ai mucus in exces la nivel nazal, este protejata mucoasa iritata. Se foloseste macerat la rece din doua linguri radacina puse la 250 ml apa timp de opt ore. Se va bea din macerat de doua ori pe zi in cantitati mici.